Offroad către Bjelasnica și Lukomir
După ce am dormit la Kamp Konoba 999 lângă Piramida Soarelui din Visoko, ne-am trezit cu un obiectiv simplu: să ajungem la Sarajevo. Evident, nu pe autostradă. Traseul către Bjelasnica și Lukomir s-a dovedit a fi cel mai tare offroad din Bosnia până atunci.
De la 400 la 2000 de metri — pe offroad
Dimineața am plecat cu moralul sus și o sticlă de țuică cadou de la gazdă. GPS-ul indica Sarajevo, dar harta arăta un drum de pământ care urcă printre munți. Pe acolo, evident.
La scurt timp după plecare, o pisică aproape neagră ne traversează drumul. Din fericire, nu suntem superstiițioși. Mai încolo, dăm de un nor mare de fum — se făcea carne afumată undeva pe margine. Câțiva kilometri mai departe, drumul se transformă în noroi și pietre alunecoase.
Norii negri ne urmăreau de departe, dar eram convinși că vom ajunge la Sarajevo uscați. Până la urmă, cum greu putea fi?
Lukomir — satul izolat unde timpul stă în loc
La un moment dat, GPS-ul spunea că ar trebui să mergem pe lângă un râu. Nu vedeam niciun râu. Drumul se bifurcă, iar eu o iau pe greșit. Ne întoarcem. Garmin-ul arăta altceva decât harta OSM, și până la urmă am descoperit de ce: aveam încărcate și harta originală Garmin și cea topografică — una peste alta. Am debifat Garmin-ul și deodată traseul a avut sens.
Ajungem în Lukomir, unul dintre cele mai izolate sate din Bosnia — un loc în care timpul pare că stă pe loc. O bătrână stătea pe vârful muntelui, bucurându-se de liniște. Peisajul era atât de impresionant că ne-a fost greu să plecăm — chiar și câinii care lătrau la noi păreau că ne roagă să rămânem. La plecare, un câine ne-a provocat la un joc de curaj pe drum. L-am ocolit cu grijă.
Bjelasnica — 17 șerpuitoare până în vârf
Următoarea oprire era sus de tot — un traseu recomandat în ghidul Carpathian Two Wheels. De jos, vârful părea incredibil de departe. Erau 17 șerpuitoare până sus.
Urcarea a fost interesantă: pietriș, curbe strâmte și întortocheate, pietre, puțin nisip. La 1744 de metri, gravelul era destul de lejer. La 2000 de metri, drumul devenea serios. La vreo 2500 de metri — cel mai tare și mai gnarly offroad de pe tot turul — am ajuns la vârf. Am reușit să urcăm în locul care cu câteva minute înainte părea imposibil de atins.
Și fix atunci a început ploaia. Ne-am îmbrăcat în echipament de ploaie — deși eram deja uzi pe jumătate — și ne-am pregătit de coborâre. Cineva a sugerat să punem motocicletele în telescaun. Nu era o idee rea, sincer.
Coborârea pe pietre ude a fost mai dificilă decât urcarea, dar am reușit fără incidente majore. Roata din față mi-a alunecat o dată pe asfaltul ud de la baza muntelui, dar s-a terminat bine. Am ieșit pe drumul principal — ploaia se oprise, doar asfaltul era încă ud.
Sarajevo — în sfârșit
Am ajuns în capitala Bosniei seara. Check-in rapid, și apoi prietenii mei s-au îmbrăcat turiști pentru următoarele două zile. Între timp, eu și Marina ne-am odihnit motoarele — literal și figurat.
Traseul de astăzi