Warp speed engaged – 111 km/s în Turcia
Drumul de întoarcere spre casă. După toate aventurile din Georgia — noroiul din Mestia și Ushguli, prapastiile de pe drumul spre Lentekhi, întâlnirile cu oameni minunați — acum aveam din nou asfalt adevărat sub roți. Turcesc, dar adevărat.
Prima oprire a fost la granița Georgia-Turcia. Am trecut vama dimineața, devreme, cu toate formularele completate și cu amintirile încă proaspete. Grănicerii georgieni ne-au zâmbit și ne-au urat drum bun. Grănicerii turci ne-au verificat pașapoartele și ne-au lăsat să trecem fără întrebări. După o săptămână în Georgia, Turcia părea un alt univers — asfalt perfect, semne rutiere clare, benzi trasate corect. Aproape prea civilizat.
Drumul prin Turcia e lung, monoton și rapid. Ceea ce în Georgia făceai în șapte ore pe 80 de kilometri, aici faci în două ore pe 400. Diferența e colosală. Ne-am oprit la prima benzinărie după graniță să facem plinul — prețurile la carburant în Turcia sunt mult mai civilizate decât în Georgia, unde benzina părea scumpă pentru nivelul de trai local. Am umplut rezervoarele, am verificat presiunea în roți, am dat o tură rapidă pe la motoare să vedem că totul e în regulă după drumurile grele din munți.
La un moment dat, pe autostrada turcească, cu pasageră în spate, pe o motocicletă de 650 cmc, am atins 111 km/s. Nu km/h — km/s, kilometri pe secundă. Cel puțin așa părea. După săptămâni de noroi, pietre și prapastii, asfaltul turc se simțea că zbori. Diferența e colosală — pe offroad în Georgia mergeai cu 20-30 km/h și tot simțeai fiecare piatră, fiecare denivelare. Aici, la 110-120 km/h, motorul ronrăia liniștit și peisajul se estompa în laterale.
E o diferență enormă între un drum de adventure offroad și un drum de autostradă. Pe offroad ești concentrat la fiecare piatră, la fiecare balță, la fiecare pantă. Respiri greu, transpiri, tremuri ușor de adrenalină și oboseală. Simți fiecare mușchi din corp, pentru că stai în picioare pe pedale, absoarbi denivelările cu genunchii, compensezi cu greutatea corpului. Pe autostradă, după ce te obișnuiești cu viteza, devine aproape plictisitor. Stai jos pe șa, relaxat, mâna pe accelerație, mintea liberă să rătăcească. Dar plictiseala asta e binecuvântată — înseamnă că nu mai lași motorul în baltă, nu mai cazi pe lateral, nu mai stai să repari ceva în mijlocul munților. E liniște. Și după Georgia, liniștea asta era exact ce ne trebuia.
Ne-am oprit la o benzinărie în Turcia să alimentăm și să bem o cafea. Motoarele erau acoperite de un strat subțire de praf georgian — ultimul suvenir vizibil. Am stat pe o bancă la umbră, am mâncat ceva rapid, am verificat rutele pe GPS. Aveam încă multe sute de kilometri până în Bulgaria, dar nu mai era stresul că ne prinde noaptea pe un drum de munte fără lumină. Aici știai ce urmează — autostradă, benzinării la fiecare 50 de km, hoteluri în orice oraș. Predictibil și plictisitor, dar și sigur.
Am vorbit puțin despre Georgia, despre ce făcusem, despre ce văzusem. Ramona încă mai avea amintiri proaspete de la drumul Ushguli-Lentekhi — șapte ore de noroi, zapădă și prapastii. Adi încă își amintea cum a reparat frâna cu ajutorul georgienii din Telavi, cu plăcuțe fabricate artizanal la un atelier local. Toată lumea avea câte o poveste, câte un moment în care credea că nu mai merge înainte — dar am mers. Întotdeauna am mers.
Traficul din Istanbul la întoarcere a fost la fel de haotic ca la dus. Șapte benzi pe sens, toată lumea se bagă unde apucă, claxoane, mașini care vin din lateral fără să se uite. Pentru noi, obișnuiți cu offroad-ul din Georgia, părea o joacă. Cel puțin aici nu era prapastie în dreapta. Cel mult te lovea o Toyota care venea pe contrasens — dar și ăla avea frâne. Am navigat prin Istanbul ca printr-un joc — schimbam benzi, ne strecuram printre mașini, anticipam mișcările celorlalți. După ce ai mers pe un drum de munte fără parapet, traficul din Istanbul pare ușor.
Am trecut prin Istanbul seara, în traficul de vârf. Lumini peste tot, oameni care traversau printre mașini, tramvaie, autobuze, taxiuri. Un haos organizat, dacă are sens expresia. Băieții au navigat prin trafic cu o ușurință pe care nu o avusesem în Georgia — pentru că aici totul era previzibil. Știai că mașinile vin rapid, știai că trebuie să fii atent, dar nu te așteptai ca drumul să dispară deodată sau ca un bolovan să-ți iasă în cale. Era un alt tip de provocare — nu tehnică, ci de reacție și atenție.
Ne-am oprit la o cafea în afara Istanbulului, ultimul popas înainte de Bulgaria. Eram obosiți, dar cu zâmbetul pe buze. Știam că acasă mai erau câteva sute de kilometri, dar partea grea se terminase. Georgia rămăsese în urmă — dar și în suflet. Ne-am uitat la poze pe telefoane, am râs de câteva momente, am recapitulat rapid ce făcusem și ce mai aveam de făcut. Principalul era că toată lumea era teafără, motoarele funcționau, și drumul spre casă era drept și simplu.
Noaptea am dormit într-un hotel ieftin în Turcia, undeva la jumătatea drumului spre Bulgaria. Dimineața am plecat devreme, am trecut granița fără probleme, am continuat prin Bulgaria pe drumuri cunoscute. Totul părea familiar acum — semne în chirilică, benzinării cu prețuri normale, drumuri decente. Eram aproape acasă.
Seara, ajunși în România, ne-am oprit la Vama Veche. Era începutul verii, plaja era plină, muzică din boxe, oameni în costume de baie. Un contrast total cu munții Caucazului. Dar după o săptămână de adventure extrem, plaja și berea rece păreau exact recompensa potrivită. Am stat până târziu, am povestit despre Georgia, am arătat filmulețe, am râs. Cineva ne-a întrebat „Cum a fost?” și nu știam de unde să începem. „Greu,” am zis. „Dar aș repeta-o mâine.”
A doua zi am ajuns acasă. Am descărcat bagajele, am spălat hainele, am verificat motoarele. Totul era intact, în afară de câteva zgârieturi pe crash bar-uri și coburi. Dar ăsta e semnul unei călătorii reușite — mergi, te întorci, și motorul e încă în picioare. Georgia rămăsese în spate, dar planurile pentru următoarea aventură se conturau deja. Anul următor, Mongolia. Dar asta e altă poveste.
Video
Urmărește filmulețul în fereastra de mai jos sau pe pagina mea de Youtube.