Spre casă — Iznik și Istanbul | Turcia 2023 ep.7

După recuperarea dronei din episodul 6 și drumul de la Bolu, am ajuns în zona Istanbul-ului pentru ultima etapă — drumul spre casă. Doar că înainte să ajung la graniță, mai aveam de văzut o parte din țărm și, evident, mai aveam de întâlnit și puțină aventură offroad.

Noaptea alegerilor prezidențiale

Am oprit într-un orășel aproape de lac, cu intenția de a dormi liniștit înainte de ultima zi de drum. Doar că noaptea aia nu avea să fie deloc liniștită.

Erau rezultatele alegerilor prezidențiale în Turcia, și turcii știu să sărbătorească. Mașini, dubițe, scutere, chiar și 2 TIR-uri, toate cu steaguri și vuvuzele, au intrat în paradă pe stradă. Claxoane non-stop, strigăte, muzică la maxim. Când credeam că au terminat mai treceau 2-3, după care la 10 minute iar câteva. Un spectacol complet surrealist când încerci să dormi.

Lacul și urmele TET

Dimineața, cu capul tândări, plec spre un lac de unde aveam să mă intersectez cu TET-ul. Lacul era într-un fel de rezervație, mașinile din față au plătit pentru că nu au spus un „Hello” însoțit de un zâmbet larg. Sau poate doar pentru că erau mașini. Intru fără să plătesc și zic să fac un tur al lacului.

Ce ciudat însă… toți vin din contrasens. Ca-n bancul cu soțul care sună soția: „ai grijă dragă, pe autostradă e o mașină care merge pe contrasens” — „doar una? Sunt zeci!!!”

Mă dumiresc și eu și o iau invers. Lacul drăguț, băncuțe și măsuțe, oameni care goleau pubelele, curat, elegant.

Termin turul lacului și încep trackul. Urcarea de la asfalt a fost foarte frumoasă, bolovani, priveliști, elegant. Nu pot spune același lucru despre restul trackului. Pădure, deci nu vedeai mare lucru, urme de TAF-uri și utilaje peste tot, noroaie care alternau cu pietre și bolovanis.

La un moment dat abandonez TET-ul și o iau pe un alt track ce l-am văzut pe OsmAnd. Ce plăcere, ce track fain! Un traseu fix ca la WRC, o bandă jumătate, suprafață bună, pietre ocazionale, dar aderență previzibilă și constantă.

Mă ia valul încet, încet, încep cu derapaje, prostii, când îmi vine în minte imaginea cauciucului spate trecut de prima tinerețe, poate chiar și a doua. Cu bunăstarea dânsului în gând o las mai moale.

Iznik — cetatea care nu se vizitează

Ajung în punctul în care trebuie să iau o decizie: rămân prin sate pe aici în the middle of nowhere și mai servesc o tură de pădure și noroi mâine sau mă duc la Iznik după cum mi-a recomandat un om înțelept?

Termin gândul cu mănușile deja puse și jar-ul pregătit. Cu 130 km/h îi arăt Trocariciului cred că prima lui autostradă din Turcia.

Ajung la Iznik, o stațiune încă în construcție și în așteptarea turiștilor. Fără multe terase deschise, reușesc să mă trezesc relativ devreme. Plec și o iau spre „cetate”, care era închisă complet. Garduri neprietenoase îmi zâmbeau sub cerul înseninăt.

Ajung după a 5-a tură în „curtea” unor oameni fix lângă niște ziduri vechi. Cum începuseră să se adune, îi întreb politicos dacă pot lăsa acolo motorul 10-15 minute ca să intru printr-o spărtură din zid să vizitez ceea ce credeam eu că e „inner city”. Fără probleme — spun ei, așa că facem niște poze împreună și dau să intru.

Când colo, surpriza, prin spărtura din zid nu ajungeam practic nicăieri. Fac alte 2-3 poze și mă întorc dezumflat la motor. Din vorbă în vorbă și cu ajutorul Google Translate aflu că pot intra cu tot cu motor prin spărtura respectivă și dac-o țin „înspre încolo” ajung pe lângă un muzeu.

Cântăresc situația cu grijă: o ard 1-2 ore prin muzeu (care fie vorba între noi părea anost) sau o iau pe offroad pe TET spre Istanbul și văd acolo care e treaba?

Răspuns corect, o iau printre niște ogoare pe track, urc printre culturi, mă bucur de priveliștea frumoasă a Iznik-ului văzut de sus. Trebuia să mă urc pe O-5 ca să trec spre Istanbul — ultima porțiune de autostradă fără personalitate, dar necesară. Iar asta e o altă poveste.

4.000 km cu 24 de cai putere

Cam asta a fost Turcia 2023. Aproximativ 4.000 km în două săptămâni, cu un Honda CRF 300L care a supraviețuit la absolut tot: cădere pe asfalt ud, ploaie torențială de 6 ore, noroi, pietre, drumuri de WRC, și bineînțeles, acea cascadorie cu drona pe follow-me în canion.

Ce rămâne: o dronă recuperată miraculos, o prindere de cameră ruptă la timp, carduri care nu mergeau apoi mergeau, câini care latră apoi dau din coadă, și localnici care te invită la masă fără să te fi văzut vreodată.

Lecția principală: dronă pe follow me în canion? Never again.

Trocariciul e acum parcat în garaj, gentile Enduristan uscate și curate, crash bar-ul testat și aprobat. Data viitoare poate cu mai mulți cai putere — dar Honda asta mi-a demonstrat că nu ai nevoie de 100 CP ca să vezi o țară. Ai nevoie de timp, curiozitate, și puțin tupeu când GPS-ul îți sugerează drumuri dubioase.

Mai jos aveți playlist-ul complet cu toate cele 7 episoade din Turcia 2023: