București–Edirne cu Honda CRF 300L | Turcia 2023 ep.1

În mai 2023 am plecat singur prin Turcia cu Honda CRF 300L — Trocariciul, cum i-am zis de la început. Planul era simplu: București, Bulgaria, vamă, Edirne, apoi coasta Egee, Efes, Pamukkale, Cappadocia și înapoi. Cam 4.000 km cu 24 de cai putere.

Înainte de Turcia — Motokoto, V-Stromania și un card care refuză să funcționeze

Înainte să iau direcția sud spre Bulgaria, am avut o treabă importantă în nord: Motokoto (KTM 1190 Adventure R) era la service în Baia Mare și trebuia să văd ce mai face. Asta însemna o deviație de câteva sute de kilometri, dar nu poți să pleci liniștit în Turcia dacă motorul tău mare e la mecanic și nu știi ce-i cu el.

După vizită, în loc să mă întorc direct spre București, am făcut un ocol și mai lung spre V-Stromania — un meeting al proprietarilor și foștilor proprietari de Suzuki V-Strom. Comunitatea asta e una dintre plăcerile ascunse ale moto-travellingului: oameni care îți dau sfaturi de rute, contacte de urgență și povești de te gândești de două ori dacă mai pleci. Dar plec oricum.

Ieșind din București, la prima benzinărie, cardul meu decide că nu mai vrea să funcționeze. „Do not honor” — mesajul ăla diplomatic cu care terminalul îți spune că ești sărac sau suspect. Nu eram niciuna, dar cardul nu negocia. Din fericire aveam cash, altfel turneul se încheia înainte să înceapă. Aveam să aflu mai târziu că problemele cu cardul abia începeau.

800 de kilometri prin centrul României până la graniță cu Bulgaria. Navigația m-a trădat din curtea hotelului — am virat stânga în loc de dreapta, dar am remediat repede. Bulgaria m-a întâmpinat cu drumuri secundare și un indicator pe care îl apreciez sincer: „Atenție la porci”. Nu porcii metaforici din politică, ci porci adevărați care traversează drumul.

Vama turcă — turiști germani, câini și un GoPro fără baterie

La vama turcă, scena era penibilă într-un fel amuzant: o turistă germană blocată la controlul pașapoartelor, femeia plecată cu actele lui, el rămas acolo să negocieze cu autoritățile. Câini antrenați să detecteze droguri și bani mișcau din coadă printre mașini. Bateria la GoPro murise din nou — o temă recurentă a călătoriei.

Edirne — pietonale cu motoare, bere artizanală și un club de bikeri turci

Prima zi de drum a fost fără evenimente notabile până la intrarea în Turcia, când am început să traversez sate care îmi aduceau aminte de o versiune rurală a Ferentari-ului. Groapa de gunoi la intrare, o pușcărie în ruină cu gardieni la posturi, blocuri depresive. Nu exact imaginea din broșurile turistice.

La Edirne căutam o terasă cu wifi ca să găsesc cazare. Pietonala era plină de motoare și scutere — aparent aici regulile de circulație sunt mai relaxate. M-am luat după un Bajaj 200 și am explorat pietonala împreună, din stradă în stradă, până am găsit Saray Hotel cu un Mondial parcat în față.

Recepționerul, Ulas, m-a întrebat dacă sunt cu motorul. Mi-a trecut prin minte o glumă despre metrou, dar m-am abținut. Motorul era al lui — avea și un KTM EXC 250 cu două timpi — zona era „super safe”, atât de safe încât nici nu scotea cheile din contact. „Edirne is not dangerous”, mi-a explicat. Mi-a făcut un preț excelent: 300 lire turcești pe noapte cu mic dejun, adică vreo 13 euro. Camera era excelentă.

Partea proastă era cu berea pe aici, greu de găsit. Am reușit totuși să trag sufletul la o terasă cu bere artizanală produsă local de patron. Am învățat rapid că turcii au grijă de câinii de stradă — le pun boluri cu apă și mâncare peste tot. Un gest pe care nu-l vezi în multe orașe europene.

A doua zi am avut două oportunități de nerefuzat: un tur al orașului cu Ulas (de data asta nu cu motorul, ci cu Toyota Land Cruiser-ul lui cu turbo aftermarket și consum de 20 litri la sută — urcat atât de sus încât să cobori din el simțeai că cobori de pe puntea unui vapor) și un concert cu muzică live cu alt motociclist întâlnit seara. Prima dată am mers pe Mondial, noaptea, pe ploaie, ca pasager. Scary shit.

Ziua a fost plină — străduțe la pas, moschei, muzee, am reușit să mă tund, să cumpăr cabluri. Un bazar unde m-am „înnoit” cu o măndreție de șosete sport (+5 cai putere). În centru apăruse o scenă mare de campanie electorală, poliție peste tot, filtrau spectatorii prin două filtre unul în spatele celuilalt. M-am gândit să intru să văd „ce se dă”.

Aveam camera 360 care arăta dubios în buzunar, selfie stick-ul care pare o bată telescopică, baterie externă în hanorac, vreo 10 pachete de țigări în rucsac (aici țigările costau 14 lei pachetul) și un briceag Victorinox pe breteaua rucsacului. Cu toate astea polițiștii au văzut că sunt om serios și nu m-a oprit niciun filtru.

Cireaș pe tort: am dat peste TÜRK Chopper MK Edirne — un club local de motocicliști care mi-au dat sfaturi de rută și contacte de urgență pentru drumul mai departe. Genul de oameni care îți dau încredere că dacă pățești ceva pe drum, ai pe cine suna.