Cu motocicleta în Delta Dunării
Am ajuns cu motocicleta în Delta Dunării. Până atunci asociasem Delta doar cu peste, țânțari și bărci. Acum mă gândesc și la cai, nisip, căzături, tot felul de lighioane, cortul, cel mai înstelat cer pe care l-am văzut până acum și multe altele.
Ideea de a pleca cu motocicleta în Deltă părea ciudată la început. Cum naiba ajungi acolo cu o motocicletă de 200+ kilograme? Răspunsul — cu vaporul, evident. Și apoi cu mult nisip, răbdare și ceva noroc.
Prima expediție — descoperirea
Prima dată am plecat din București spre Tulcea cu Suzuki V-Strom 1000 și KTM 1190 Adventure R. Deși ne așteptam la un drum plictisitor pe asfalt, a fost orice, doar plictisitor nu.
La Tulcea am încărcat motoarele pe barja spre Sulina. Urcatul motocicletelor pe vapor — parte din aventură, ca să zic așa. Ajunși la Sulina, ne-am instalat la camping și imediat am început să reparăm un cauciuc spart. Start bun!
Prima zi de nisip a fost… educațională. Cu motociclete de peste 200 de kilograme, fiecare metru de nisip adânc devine o lecție de fizică aplicată. Am învățat repede câteva trucuri: viteză constantă, nu te opri, nu frâna brusc în nisip moale, și dacă te blochezi — scoți bagajele, împingi, înjuri un pic, și o iei de la capăt.
Dimineața devreme am plecat să explorăm Delta. Mult nisip, foarte mult nisip — unele porțiuni erau aproape imposibile cu motocicletele noastre grele. Am învățat pe parcurs că treaba cu nisipul e 50% tehnică, 50% încăpățânare.
Seara am gătit o masă delicioasă la camping și am început petrecerea în stilul local. Cerul plin de stele, liniștea Deltei, motocicletele parcate după o zi grea — perfect.
A doua zi am vizitat pădurea Letea și am mers spre nord, până la Periprava, unde a fost lagărul comunist de exterminare. Locuri cu povești grele, peisaje incredibile, drumuri care nu prea sunt drumuri.
Ne-am pregătit motocicletele pentru transport înapoi — le-am încărcat complet și am traversat din nou „marea” de nisip spre Periprava. Bine, nu e chiar o mare, dar cu 200+ kilograme pe motor, sigur se simte așa.
La 5 dimineața ne-am trezit, am mers la port și am urcat motocicletele în vaporul de pasageri. Priveliștea era amuzantă — pasageri cu genți, noi cu KTM-uri și V-Strom-uri în holul vaporului.
Ajunși la Chilia Veche, surpriză — trebuia să urcăm motocicletele una câte una pe scările metalice din port. Nu aveam cum să ajungem altfel la stradă. Echipajul vaporului „Pasagerul” ne-a făcut chiar și un tur al sălii motoarelor și al cabinei de comandă — oameni extraordinar de primitori și amabili.
A doua expediție — întoarcerea
Ne-am întors în Delta după un timp, de data asta cu mai multe motociclete și cu prieteni noi: Africa Twin, încă un V-Strom, KTM 1190 Adventure R, BMW 1200 GS și Yamaha Ténéré 700. Echipă serioasă, motoare diferite, același nisip.
Am lăsat corturile și am vizitat câteva obiective locale — printre care faimoșii cai sălbatici. Sau sălbăticiți mai precis, la un moment dat erau domestici. Acum stau în turmă în Delta și fac ce vor.
Mergem spre Lacul Sărat unde facem tot felul de ghiduții pe o „câmpie” plină de capcane — nisip moale camuflat cu iarbă, gropi acoperite, tot ce-ți dorești când ai o motocicletă grea încărcată.
Spre seară mergem să vedem cu un ghid local pădurea Letea. Viță de vie sălbatică, stejari seculari, nisip peste tot. Locul e magic, dar trebuie să știi pe unde mergi — fără ghid local ai șanse bune să te pierzi sau să te împotmolești.
Încărcăm motocicletele dimineața devreme — bagaje, corturi, provizii, totul prins cum se poate mai bine. Trebuie să ajungem la Periprava înainte de lăsarea întunericului. Singura problemă — „marea” de nisip pe care trebuie să o traversăm.
Fiecare motor se descurcă diferit în nisip. Ténéré-ul de 700 dansează ușor, Africa Twin se descurcă decent, V-Strom-ul și KTM-ul cer mai multă atenție, BMW-ul… are greutatea lui. Dar până la urmă, toți am ajuns.
La Periprava urcăm din nou motocicletele pe vapor — de data asta cu mai multă experiență. Știm deja cum se face, ce se prinde, unde se așează.
Ce rămâne
Delta Dunării cu motocicleta nu e pentru toată lumea. E nevoie de răbdare cu nisipul, de acceptarea faptului că o să cazi (probabil de mai multe ori), și de simțul umorului când îți scoți bagajele pentru a treia oară ca să împingi motorul prin nisip.
Dar priveliștile merită. Cerul plin de stele merită. Liniștea merită. Experiența de a urca motocicleta pe scări metalice la Chilia Veche — ei bine, asta e doar un bonus comic.
Dacă vreți să vedeți cum arată cu adevărat, am pus toate filmulețele în playlist-ul de mai jos. Veți vedea nisip, căzături, vapoare, cai sălbatici și tot ce am povestit aici — doar că filmat.