Una Park – bază aeriană Željava (Croatia)
Ne-am trezit în camping-ul din Una Park, soarele răsărea frumos și toată lumea avea zâmbetul pe buze. Ziua promitea – iar aventura începea la câteva sute de metri de la ieșirea din camping, când Adi aproape că se culcă pe iarbă cu tot cu V-Strom. A încercat să urce pe bordură, roata i-a alunecat pe margine și a ajuns înapoi pe iarbă. „Las’ că merge așa”, a zis el. Cel puțin am prins scena pe cameră.
Cascada de pe Una – moment de linișe
Cascada de pe râul Una e impresionantă. Am stat toți în tăcere câteva minute să ne uităm la apă – până și Marina a pus telefonul jos. Am făcut câteva poze repede și ne-am întors spre parcare, unde am dat peste – ghici ce? – alți doi motocicliști pe V-Strom. Întâlnire de familie, practic.
Pe drum înapoi spre noi, pe marginea șoselei, un copil de vreo 10 ani vindea limonadă naturală. Avea o tejghea improvizată în fața casei, cu sticle de plastic și pahare. Era cald, aveam o zi lungă în fața noastră, așa că am cumpărat toată limonada. Copilul s-a uitat la ei de parcă veniseră extratereștrii.
Baza aeriană Željava – cauți intrarea pe partea greșită
Obiectivul principal al zilei: baza aeriană Željava, pe granița dintre Bosnia și Croația. Așteptam asta de câteva zile. GPS-ul ne-a trimis pe partea bosniacă – și baza era nicăieri. Am văzut niște dale de beton în mijlocul nimicului, probabil rămășițe de piste, dar nu găseam intrarea. Am stat câteva minute să ne uităm pe hărți, să stabilim alte rute posibile, fără succes.
În fine, am reprogramat GPS-ul spre partea croată a bazei. Croația, hai să-ți arătăm pașaportul.
Partea croată – avioane, hangare și adrenalină
Am ajuns la semnul de frontieră pe partea croată, și imediat după el – un avion abandonat, la 200 de metri de drum. Bucurie infinită în grupul nostru. Igi s-a dus direct la el: „Aici era manșa, uite”. Apoi, hangare subterane, piste imense care se intersectau, kilometri de beton crăpat. În vremurile bune, Željava era una dintre cele mai mari baze aeriene din Europa – acum e un muzeu în aer liber, fără bilete și fără paznici.
Evident, am înnebunit toți. Igi și Adi au făcut poze simetrice pe pistă – „Mișu, întoarce-te și tu să fim aliniați frumos!” –, iar la un moment dat Adi s-a dus atât de departe pe pistă că am început să ne facem griji pentru benzină. „Bai frate, o să rămânem fără combustibil aici!” am strigat eu. Dar a meritat. Am petrecut câteva ore acolo, fiecare cu propriul film în cap – istoria și imaginația joacă diferit pentru fiecare.
Locul ăsta merită vizitat. Punct.
Înapoi în Bosnia – radar și camping lângă lac
Ne-am întors în Bosnia. Adi, vigilent: „Uite radarul de viteză de data trecută!” Am oprit să căutăm cazare pentru seara asta, am băut câte o cafea — cinci Cole și o Fanta — și am plecat spre camping-ul de lângă lac. Drumul spre camping era îngust, plin de tufișuri – „Am toate astea în față, bai!” – și foarte lame, sincer.
Camping-ul ales pentru noaptea asta era un fel de parc, fără mașini înăuntru. Trebuia să mergi pe jos din parcare până la cort. „Și trebuie să mergem toată distanța asta pe jos?” a întrebat Ramona. „Da, nu ai voie cu vehicule înăuntru.” „Dar ce-i cu mașinile alea de acolo?” „Sunt ale unui vecin, probabil.”
Locul era super, berea rece, lacul și mai rece – Luci s-a asigurat să-l testeze personal. Ne-am împrietenit cu un grup de germani și ne-am simțit bine. Împreună. Și extrem de norocoși.